aprilie 17, 2021

Orașul te vrea atent. Despre noul cod rutier și pietonul-mașină

Spread the love

Se discută de câteva zile despre un proiect de modificare a codului rutier. Este vorba despre un Proiect de Hotărâre pentru modificarea și completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.391/2006.

Mi-a atras atenția o prevedere interesantă, aș spune chiar naivă cu privire la pietoni, care a fost preluată de presa centrală destul de agresiv. Mai precis, titlurile spun că pietonii pot fi amendați dacă stau cu ochii în telefon sau cu căștile în urechi atunci când traversează strada.

Fac o mică paranteză personală, înainte de a începe analiza pe text. În București mă deplasez, cel puțin de când a început pandemia, aproape exclusiv cu mașina. Dar am circulat și mai circul, și pe trotuar și pe drumurile publice, cu role (da, sunt din ăla), bicicletă, trotinete electrice închiriate și, evident, pe jos. Și când merg pe jos sunt exact categoria vizată de pieton, căscat și cu ochii în telefon, unde schimb muzica pe care o ascult în căști. Pentru că nu mă dau în vânt mereu după sunetele orașului, deși uneori mai îmi vine și să îmi eliberez urechile și să le ascult.

Ce e interesant, poate chiar amuzant, la justificarea proiectului de hotărâre este că se bazează pe o sumedenie de premise (contestabile, nu-mi permit să spun greșite chiar așa, din prima) privind orașele, circulația pietonilor și a automobilelor, tehnologia, și chiar și natura umană, ignorând niște lucruri de bun simț prin alte locuri. Și alte locuri nu înseamnă doar cărți.

Mai jos, justificarea proiectului, din expunerea de motive.

În fapt, uneori, această asigurare nu se realizează, întrucât pietonul desfășoară o activitate de natură a-i distrage atenția, precum folosirea telefonului mobil. Folosirea telefonului mobil, fie că se vorbește sau se scriu mesaje (distragere mentală), se ascultă muzică (distragere auditivă) sau se accesează diverse aplicații de ghidare precum hărți (distragere vizuală), influențează capacitatea de atenție a pietonului în momentul angajării acestuia în traversarea drumului public.

Mai mult, distragerea atenției poate constitui un factor concurent în producerea accidentului rutier chiar și atunci când traversarea drumului public de către pietoni urmează să se facă prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător.

Distragerea atenției la nivel mental (cognitiv) este cel mai des întâlnită, întrucât, spre exemplu, o discuție telefonică poate fi palpitantă, astfel că atenția se canalizează către această activitate, pietonul mergând practic mecanic, fără a conștientiza locul efectiv de traversare. De asemenea, prin distragerea auditivă, pietonul nu mai percepe sunetele traficului rutier ori semnalele speciale de avertizare sonoră folosite de autovehiculele cu regim prioritar de circulație precum cele aparținând poliției ori serviciului de ambulanță.

În contextul necesității existenței acestei asigurări, pentru o mai bună previzibilitate a ceea ce înseamnă prudență în traversarea drumului public în trafic, prin prezentul proiect se reglementează interdicția pietonilor de a efectua activități de natură a le distrage atenția atunci când se angajează în traversarea drumului public.

De altfel, o astfel de interdicție există deja, însă numai în ceea ce privește conducătorii de vehicule, acestora fiindu-le interzis a efectua activități de natura a le distrage atenția de la conducere, precum și de a folosi telefoanele mobile atunci când se află în timpul deplasării pe drumurile publice.  

Cineva a citit puțin înainte despre cum funcționăm, dar nu a gândit lucrurile până la capăt.

În primul rând, e greu, dacă nu imposibil de evaluat în ce măsură cineva are atenția distrasă atunci când traversează strada. Dacă am telefonul mobil în mână dar nu îl folosesc, pot fi amendat? Dacă am căști mici wireless în urechi, și sunt mascate de păr, pot fi amendat? Dar dacă ele au funcția aceea care amplifică sunetele din jur? Dar dacă am căști cu fir însă muzica e oprită, și totuși mă asigur? Cum monitorizăm și amendăm atenția pietonului și în funcție de ce anume? Complet nerealist.

În al doilea rând, noțiunea de distragere auditivă e interesantă, pentru că modul în care este formulată pare că ignoră complet schimbările tehnologice din domeniul transporturilor. La un moment dat, și din păcate nu peste multă vreme, pare evident că vor lua iar prin surprindere decidenții, și nu le vedem incluse nicăieri într-o dezbatere publică. Răspunderea, în cazul unui incident om-mașină e în continuare a individului fără mijloc de transport, considerat însă un participant la trafic, și implicit pe picior de egalitate cu automobilul și cu celelalte mijloace de transport. Însă individul se deplasează mergând, își folosește doar propriul corp, nu e și nici nu poate ajunge vreodată comparabil cu o structură din metal pe roți care se deplasează cu viteză pe stradă.

Tehnologia însă se schimbă, și apar din ce în ce mai multe vehicule electrice pe străzi. De la trotinete, care deja au împânzit Bucureștiul, la biciclete, scutere și automobile. Iar vehiculele electrice aduc, în acest ecosistem om-mașină, o schimbare fundamentală: nu fac zgomot. Ceea ce înseamnă că nu mai sunt percepute la fel de ușor, mai ales de către pietoni, care se ghidează și după auz pe stradă. Când vezi un automobil apropiindu-se, pe stradă, evaluarea distanței se face și vizual, dar și auditiv. Cineva care accelerează să prindă verde la semafor scoate niște sunete distincte, un semnal de alarmă pentru pietoni. Dar zgomotul făcut de o mașină electrică nu se distinge aproape deloc de zgomotul orașului. Nici cel făcut de o trotinetă. Și ambele pot produce victime, cel puțin până ne obișnuim cu noile entități pe roți care ne invadează spațiul. Să mai zic ceva și de mașinile autonome?

În al treilea rând, distragerea la nivel mental, așa cum e numită mai sus, e provocată de excesul de stimuli tehnologici, dar care nu se limitează la telefon și la căști. Orașul în sine e plin de astfel de distracții, și nu putem să-l amendăm. Încă. Dimpotrivă, tehnologia e uneori un mijloc de focalizare a atenției (desigur, nu pe trafic), și nu de distragere, aceasta din urmă fiind ceva mult prea uman pentru a ajunge motiv de amendă.

Byung Chul-Han are o carte interesantă despre societatea epuizării (The burnout society), în care deplânge faptul că am ajuns să simțim nevoia de a umple fiecare moment din viață cu ceva. Există în societate, potrivit lui, un exces de stimuli, de impulsuri și de informații la care trebuie să fim atenți, și astăzi avem obligația de a performa constant, devenind practic antreprenori ai propriei persoane. Evident că, pe termen lung, asta duce la o epuizare din ce în ce mai mare și la o sumedenie de probleme de sănătate. Inclusiv, sau mai ales mentală.

Una dintre soluții, pentru autor, este numită imersiune contemplativă. O stare în care renunți la multitaskingul, pe care filosoful îl consideră regres, nu progres, și nu mai faci nimic, sau aproape nimic activ. În care te bucuri de inactivitate și te lași absorbit de ceea ce te înconjoară. Sună a practică de mindfulness, dar lăsatul minții din frâu e un gest cu adevărat terapeutic, și unul deosebit de creativ. Și se poate face, printre altele, când mergi, în oraș, și te lași purtat de minte, absorbit de ceea ce se întâmplă în lume sau în tine.

Orașul ar trebui să fie un spațiu al mersului predictibil. Străzile drepte și asfaltate, pe care le parcurgem mereu încălțați, ne permit să mergem fără să ne concentrăm pe mers, lăsând picioarele să ne poarte prin oraș, și gândurile să circule libere. Spațiul pentru oameni ar trebui să fie delimitat de spațiul pentru mașini, iar suprapunerile dintre cele două construite în așa fel încât să favorizeze oamenii, nu automobilul.

În fond, am putea argumenta, atenția distrasă face parte din natura umană. Iar posibilitatea de a fi absent e mult mai „naturală” decât obligația de a fi prezent pe care încearcă să o instituie legiuitorul și la care ne forțează societatea și tehnologia, transformând conectarea continuă, promisiune a digitalizării, din pedeapsă corporală în deziderat social. Ar fi cazul să mai lăsăm și corpul să câștige în lupta asta pentru atenție, în fața platformelor de streaming, a participanților la trafic și a tehnologiei 5G. Pentru că el este, de fapt, cel mai mare concurent al lor. Singurul lucru care poate învinge Netflix nu e nici HBO Go, nici Disney, ci oboseala. E valabil și pentru Spotify, Tidal și YouTube Music.

Iar singurul lucru care poate învinge automobilul și vehiculele electrice în cursa pentru supremație în oraș este nevoia umană de neatenție, absență, sau imersiunea contemplativă. Doar ținând cont de ea în politicile publice și administrația orașelor vom ajunge la un design cu adevărat incluziv. Și, cum le place adepților tehnologiei să spună, human-centered.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *