iulie 26, 2021

Suntem foarte fragili și e ok să recunoaștem asta

Spread the love

(sau să cerem ajutor)

De vreo doi ani trec prin niște frământări interne poate chiar mai mari decât de obicei, și asta de vine de la un om cu o viață interioară de cele mai multe ori mai bogată sau mai intensă decât tot ceea ce se vede.

Am avut parte de multe schimbări, unele dintre ele radicale, mai ales pe plan profesional dar cu impact mare și pe plan personal, și cu toate că le-am făcut până la urmă față, mai mult sau mai puțin bine, au venit cu un cost emoțional foarte greu de gestionat.

Încă mă mai lupt cu asta, și o fac fără terapie, cu care am o relație extrem de complicată. Pentru că îmi e greu, chiar imposibil să recunosc atunci când am nevoie de ajutor, dar și pentru că mă cred mai bun decât ea și sunt destul de sceptic la adresa multor abordări și tipuri de terapeuți. Încadrez de obicei scepticismul meu în categoria ‘defect profesional’, și la nevoie pot să scot și un discurs critic și destul de bine articulat la adresa acestor practici, însă le recomand, cu toate acestea, călduros, oamenilor din preajmă.

Pentru că un terapeut, de fapt o persoană care să te poată măcar asculta fără a te critica, și să îți poată valida trăirile, îți poate crește mult calitatea vieții.

Profesional, mă aflu într-un moment din viață în care interacționez mai mult ca oricând cu alți oameni, și mult mai autentic. În cercetare, ceea ce am făcut preponderent în ultimii ani, discutam cu lumea pentru a afla lucruri utile, a-mi facilita înțelegerea unor aspecte care puteau interesa un terț, de la comunitatea de cercetare până la companii și branduri. Acum însă interesul meu principal sunt chiar ei, oamenii de lângă mine. Încerc să îi cunosc, să îi fac să se deschidă, și să îmi dau seama mai bine ce li se potrivește și ce i-ar putea ajuta, și profesional dar și personal în momentul de față. Și trebuie să recunosc că e mult mai plăcut, și sunt mult mai multe emoții la mijloc.

Ceea ce mă surprinde, însă, de foarte puțină vreme, este cât de fragili suntem cu toții. Aveam și încă mai am procese de conștiință pentru toate momentele în care simțeam că nu mă descurc, nu pot face față, pentru toate blocajele emoționale, relațiile pe care nu le-am putut și nu le pot gestiona cum trebuie, și în general pentru multe din lucrurile pe care le simt. Credeam, într-un fel, că sunt unic, dar unic și defect. Că nu ar trebui să simt așa, că oamenii, poate mai ales bărbații, sunt mai puternici și trebuie să arate asta.

Dar știți ceva? Pe măsură ce mă uit mai mult în jur îmi dau seama că, de fapt, suntem cu toții la fel de praf. Toată lumea simte amărăciune, regret, dorință, confuzie, tristețe, neîmplinire, anxietate. Diferența principală dintre noi este că unii nu au curajul de a o recunoaște.

Așa că mai spun un lucru, și cu asta închei. Recunoașterea despre care vorbesc nu este slăbiciune, ci putere. Te face om, de fapt, te apropie de ceilalți, și te ajută să nu te mai simți atât de singur și… nepotrivit în anumite contexte.

5 Comments

  • De cele mai multe ori, într-adevăr, oamenii nu se deschid de teama că ar putea fi percepuți ca slabi. Deși, ah, cât de eliberator poate fi! Pot să înțeleg de unde vine asta: cum ar mai merita toată strădania de a-ți construi imaginea unui ins stăpân pe el, întruchiparea succesului (de orice fel) dacă tu „clachezi”? Pur și simplu nu se cade! Ca să nu mai vorbim despre perimatele (și profund eronatele!) idealuri romantice, care au contribuit la formarea atâtor generații și continuă să le guverneze! Dar uneori, se mai întâmplă ca oamenii să aleagă să nu-și arate vulnerabilitățile din altruism, spre a nu-i împovăra pe alții. Iar așa ceva poate fi chiar nobil. Lipsa unui altruism autentic, a dramului de empatie atât de necesară în fiecare dintre noi, mie asta-mi pare că produce ravagii. Oamenii încearcă să se deschidă tot mai mult… Bine ar fi să învățăm să ciulim bine urechile și să… lend a shoulder, I guess. Hugsies, o să fie bine, ai tot ce-ți trebuie (în cutia craniană, fo sho!).

  • Si eu am ajuns la concluzia ca oamenii sunt ciudati, si imi place sa aflu ca nu sunt singura. Avem niște asteptari foarte mari de la noi, standarde inalte impuse de societate, familie, si e greu sa accepti cand nu le atingi cum isi doresc altii. Ma regasesc 100% in articol, super misto.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *