Am încercat să mă uit la documentarul care a apărut astăzi (cred) despre B.O.R. și am cedat după vreo 10 minute. L-am deschis pentru că toate discuțiile văzute pe internet mi-au creat așteptări, cam ca la Squid Games. La serial, din păcate, m-am uitat până la capăt, pentru că am tot sperat că se va întâmpla ceva mai deosebit. Documentarul însă mi-a cam retezat cheful din prima.

Experiența, chiar și așa, de scurtă durată cum a fost, mă face să mă întreb din nou ce ne împiedică, totuși, să avem și noi o presă decentă, și de ce devine din ce în ce mai greu să găsești un material coerent, scris cum trebuie, cu respect pentru cititor și o argumentație mai de doamne ajută. Mă întreb același lucru și când mai văd un blockbuster sau o comedie americană, cu scenarii scrise de oameni pentru care glumele noastre de autobază ar fi un salt calitativ extraordinar.

Nu, nu sunt cu biserica, dar nici cu stilul acesta nou de a căuta țapi ispășitori peste tot și a depune muncă jurnalistică de excepție nu știu câte luni pentru a descoperi apa caldă. Nu în București, că nu e, și da, sunt ironic.

Cred că teoriile conspirației și toate poveștile cu serviciile ne-au făcut, pe unii dintre noi, să căutăm tot felul de legături dubioase peste tot, chiar și acolo unde nu sunt, și să ne entuziasmăm atât de mult la primul indiciu care pare să ne confirme ipotezele de plecare încât uităm de tot de bunul simț și ne oprim acolo.

În acele zece minute în care m-am uitat, am auzit pe cineva entuziasmat că nu i-a verificat nimeni legenda (ce chestie, să te duci la o întâlnire de business și să aibă încredere în tine interlocutorul) și a reușit să se infiltreze în rețea, un comentariu despre cum un om de afaceri explică funcționarea organizației, adică a Bisericii (extraordinar, m-a dat pe spate, așa ceva n-am mai văzut nici pe Netflix) și vreo două discuții despre cum Patriarhul e securist și și-a infiltrat civili în PSD și a și recrutat civili în Biserică.

Din punctul meu de vedere, un jurnalist de investigație, mai ales dacă petrece 8 luni în marea organizație secretă numită Biserica Ortodoxă Română, ar trebui să știe în primul rând, asemenea unui antropolog, să pună întrebări. Cu tact. Să absoarbă informație. Să încerce să înțeleagă cum funcționează lumea din jur.

Am avut multe interacțiuni de învățare, de la catedră, cu studenți cărora am încercat să le explic și cum să facă cercetare, dar și cum să pună întrebări atunci când vor să afle ceva. Există la toți, la început, o fascinație pentru terenul de cercetare și pentru celălalt, care pare extrem de exotic. Dar impactul acestui entuziasm nu mai este scuzabil după o vârstă și puțină experiență. Limbajul pe care îl folosești în întrebări, atitudinea, arată dacă ai cât de cât habar de lumea în care te învârți sau nu.

Să mai zic ceva de cum funcționează mare parte dintre licitațiile publice și piața construcțiilor de la noi? Sau în general cât de viciat e sistemul achizițiilor publice? Revin la paralela cu munca de antropolog. Indiferent la ce anume te uiți, e important să înțelegi și contextul și toate celelalte variabile/lucruri din ecosistem, pentru că sunt extrem de importante. Nu încerc să scuz risipa resurselor publice sau umflarea unor facturi sau, sau, dar aș vrea să văd mai puțină maculatură despre servicii, 5g, Soros, click aici, uite cum a crescut numărul de cazuri, halucinant, cine este X, și mai multe texte care să nu pară scrise de un elev de clasa a 7a corijent la 5 materii, care a făcut asta ca să nu trebuiască să o faci tu.

Orice referire la publicații și personaje reale este pur întâmplătoare.