ianuarie 16, 2022

Opt tipare de utilizatori de social media din care sper că nu faci parte

Spread the love

De când n-am mai scris pe blog am citit destul de mult, în principal cărți. Asta și pentru că mi s-a făcut din ce în ce mai lehamite și de Facebook, și de LinkedIn. Și de Twitter. De la linkuri către OnlyFans, la toate prostiile posibile răsuflate dar repetate până la epuizare, găsesc din ce în ce mai greu conținut care merită citit. De la Instagram măcar nu am pretenții.

M-am amuzato-întristat făcând lista de mai jos, cu această ocazie. Nu e exhaustivă, din păcate, și nici pe mine nu m-am pus acolo, evident, deși nu sunt în niciun caz făr’ de păcat, așa că poate o continui într-o zi.

  1. Singurul autor care merită citat sunt eu

E atât de inteligent și scrie atât de mult încât dezgroapă periodic niște postări proprii mai vechi pe care le consideră de actualitate, le publică din nou și arată cum a avut dreptate acum nu știu câte luni sau ani. Probabil că e genul de om care ține minte și cele mai ridicole schimburi de replici și care, dacă te cunoaște, are plăcerea de a-ți scoate periodic ochii pentru fiecare ocazie cu care nu ai avut dreptate și el da. Toți ceilalți sunt proști, dar el deține adevărul suprem. „Mai ții minte când ți-am zis pe 3 mai 1997 că nu găsești Ciuc la alimentară? De aia sunt eu expert în branding și tu nu.” 

2. Am secrete care ar distruge o parte din Nato, UE și Federația Interplanetară

Flacăra violet, conspirația iudeo-masonică, Bill Gates, secretul big farma… Le știu pe toate. Nu merg după fentă, ci înțeleg cu adevărat ce se întâmplă acolo. Și vorbesc la plural, pentru că sunt două tipare aici.

Unul care vorbește de parcă toată lumea ar înțelege „substratul”, cu referințe la care 90% din public se uită ca pisica în calendar iar restul de 10% aprobă frenetic. Hai, fie, 9%, că 1% ar putea suferi de aceeași meteahnă.

Al doilea, în schimb, îți explică. Niște pseudoștiință, puțin fake news, un strop de realitate, și explicația e completă. Dacă nu ai înțeles, ești prost.

3. Dacă nu ești de-al nostru, ești de-al lor

Ai zis ceva nasol de Nicușor Dan? Ciuma roșie, huo! Nu ți-a plăcut ultima declarație a lui Ciolacu? Stângismul e o boală mintală, și te-a lovit din plin la naștere. Nu ți-a plăcut documentarul despre Marele Alb (aici mă simt vizat)? Pupătorule de moaște, huo, pun pariu că nu ai nici dinți în gură și ai votat cu Vanghelie pentru un litru de ulei!

4. Mă scuzați, dar nu știu să vorbesc decât în pilde

Umblă mult pe LinkedIn, și face ceva pe cu leadership, hr, cultură, antreprenoriat, din astea. Sau are mult timp liber. Prea mult timp liber. Nu poate să transmită un mesaj scurt dacă nu e înglobat într-o poveste complexă cu teză, antiteză, sinteză. Hegel + Paulo Coelho + Vaynerchuk.

5. Look at me, I’m Sigmund Freud

Într-o zi, când se uita prin Cărturești după cadouri drăguțe, i-a picat în cap raftul de dezvoltare personală, sub care se afla cel de self-help. Încă se mai chinuie să iasă de acolo, dar nu e sigur că vrea, pentru că și-a descoperit menirea. Merge la terapie de când a intrat în corporație, și îți explică mereu ce e în neregulă cu tine, ca să trebuiască să o faci și tu. Știe pe de rost trei cărți de Brene Brown, două de Mark Manson și o să îmi trântească în secunda în care va citi acest paragraf un diagnostic cert dintr-un DSM pe care nu l-a deschis niciodată, pentru că e plin Instagramul de postări drăguțe în care e toată informația necesară.

6. Proful de bani, zis și antreprenorul motivațional

Știe exact de ce ești sărac. Pentru că ești și prost lipsit de educație financiară. Te-ai îndatorat la bancă pentru un apartament confort 5 de 40 de metri pătrați în loc să investești în Tesla și Dogecoin sau să pierzi vremea cu forex… Se uită de sus la toți cei care au ultimul iPhone în rate dar nu plătesc factura la întreținere la timp și le trimite numai poze din Dubai, restaurante și de la sală. Știe să facă selfieuri, boomeranguri și niște calcule.

7. Am trăit într-o vară cât alții într-o viață

Poate fi expert în leadership. Fiecare zi e o nouă poveste. Îți povestește cum a experimentat cele mai nasoale situații la locul de muncă, pe care pare că l-a schimbat în fiecare lună, la cât de multe povești are, în zece țări, fiecare cu douăzeci de subculturi diferite, în multiple industrii și poziții de conducere. Încheie postările cu o întrebare retorică, în care se simte puțină nostalgie pentru trecut și mai multă neîncredere în viitor. Mai ales al companiilor de pe piața locală. Oare când își vor da seama managerii că omul e cea mai importantă resursă a organizației?

(C) Andrei Gîndac

8. Șefii vorbelor de duh

Au citit toate pozele cu text de pe internet, și au făcut-o pentru noi. Chiar dacă postează doar vorbele altora, e esențial să știi cine se află în spatele acestui amestec sublim de povețe. De asta își pun de multe ori poza peste citate. Și fac o paranteză aici, pentru că tiparul acesta îmi aduce aminte de anii petrecuți în Franța, în care vedeam toate filmele străine dublate. Și Bruce Lee, și Van Damme, și Chuck Norris aveau uneori aceeași voce, care nu era a IMR, ca la noi. Așa și aici. Vezi și Osho, și Robbins, și Dalai Lama lângă același gigel. O să ajungi să nu îi mai recunoști când îi vezi pe scenă la Brand Minds.