Înainte de a da un verdict despre conținutul articolului pornind strict de la titlu, vă invit să citiți, cu precizarea că este un articol experimental. Adică nu are în spate o analiză riguroasă a ecosistemului de startupuri din nicio țară, însă încearcă să aducă împreună, sub aceeași umbrelă, puțină filosofie, puțin mai mult discurs despre startupuri și inovație, precum și o preocupare pentru ecologie și sustenabilitate.

Am recitit recent la cineva o mantra omniprezentă în lumea startupurilor și a inovației. Acea lume în care se aruncă bani cu găleata în oameni și idei despre care cineva crede că vor putea crește exponențial, pentru că rezolvă, implicit, mari probleme ale umanității într-un mod care poate fi monetizat. Trecem peste aparenta contradicție de acolo, care combină altruism și goană pentru profit într-o simbioză dubioasă. Mantra despre care vreau să vorbesc acum este despre a începe cu a identifica problema pe care vrei să o rezolvi, despre a adresa o nevoie reală a consumatorilor (nu neapărat a oamenilor, pentru că ei nu plătesc, la fel cum o fac în teorie consumatorii).

Și care e problema, de fapt aici? Eu aș zice că e una de ontologie/metafizică. Le folosesc și eu interschimbabil, pentru că am văzut așa la case mai mari (de exemplu Graham Harman). Și aș încerca să mă uit la ce fel de ontologie presupune mantra asta. Nu știu dacă e același tip de ontologie din spatele întregului ecosistem/fenomen al startupurilor și al inovației, însă cred că nimeni nu e foarte decis în zona aceea. Mai concret, avem oare de a face cu o ontologie plată, așa cum regăsim în ANT-ul lui Latour sau în OOO-ul lui Harman? Sau este una care privilegiază actorii umani în detrimentul celorlalți? O întrebare suplimentară ar fi, presupunând că am vorbi despre o ontologie plată, dacă e mai degrabă latouriană sau harmaniană. 

Diferența dintre ele, deși aparent complicată, poate fi rezumată destul de simplu într-o frază. Latour, urmându-l aici pe Whitehead, din câte îmi aduc aminte, susține că o entitate (indiferent de ce formă îi dăm acelei entități) nu este nimic mai mult decât relațiile sau efectele ei. Pentru Harman și OOO, în schimb, pot exista și obiecte independente, dincolo de efectele (asimetrice la Harman, simetrice în ANT-ul lui Latour) pe care le au. Doar că nu le putem cunoaște cu adevărat.

De ce ar fi relevantă această problemă aparent strict filosofică, pe care o aduce realismul speculativ, într-o discuție despre startupuri, și mai ales, unde se află dimensiunea ecologică aici?

Lumea începe să fie din ce în ce mai preocupată de efectele pe care modurile de viață, cel puțin din societățile, să le zicem moderne (cu toate că am o problemă majoră cu termenul), le au asupra planetei, mediului, naturii, chiar și asupra relațiilor interumane și oamenilor. Această problemă poate fi văzută ca venind dintr-o încercare continuă, fundamentată pe o viziune care privilegiază știința ca mod privilegiat de cunoaștere, de a controla natura. Iar încrederea în știință a dus și duce în continuare la considerarea unor rezultate ale științei ca fiind stabile și predictibile. Cu toate că știm, de la Kuhn, că nu așa funcționează lucrurile, și există multă instabilitate și multă incertitudine (în sensul dat de Knight) în lume.

Bun, și care e totuși problema? Și care e legătura cu startupurile și cu mantra de la început? Ei bine, problema e că orice pitch de startup începe cu o idee, ideea respectivă fiind convingerea că am descoperit un mod predictibil, științific, de a rezolva o problemă a umanității. Problema respectivă poate fi mică (de exemplu, în sharing economy, cum pot rezolva problema deplasării eficiente din punctul a în punctul b dacă nu posed un autovehicul?-Uber, sau cum mă pot folosi de proprietățile deja existente în lume pentru a o parcurge, dacă nu vreau neapărat sau nu pot să mă cazez într-o unitate hotelieră-AirBnb). Desigur, simplific mult lucrurile aici.

Problema cu această abordare este însă obtuzitatea ei. Iar această obtuzitate duce de multe ori la efecte perverse, în contextul în care un startup este nevoit să crească în permanență. Dacă nu o face sau nu o poate face, atunci nu poate primi finanțare sau rămâne în urmă și e nevoit să dispară. Iar aceste efecte creează noi probleme sociale. Pentru a reveni la sharing economy, pe spinarea Uber apar businessuri întregi care achiziționează flote întregi pentru a face, de fapt, taximetrie pe platformă, creând la rândul lor joburi precare și instabilitate socială, pe lângă conflictele juridice și sociale pe care le naște toată această dezvoltare. Și uite așa se ajunge la un alt obiect/actor în lume.

Ontologia plată a ANT și OOO au însă un mare atu. Pentru că sunt plate, ele le oferă inclusiv tehnologiei, produselor, serviciilor, startupurilor, un statut egal cu cel al oamenilor sau al altor entități. Și le transformă, chiar dacă în moduri radical diferite, în actori (ANT) sau obiecte (OOO). Actori care intră în relație activă cu alți actori, în rețele, sau care, prin transformări/simbioze succesive, se transformă în obiecte de sine stătătoare care pot intra în relații cu alte obiecte sau alți actori, fără ca acestea să le epuizeze, însă. E interesant de urmărit subiectul mai ales dacă ne uităm la inteligența artificială care, by design, e o tehnologie cu față (uneori și alcătuire, ca în rețelele neuronale, și ANN dar mai ales BNN) umană. Un design care ar trebui să întărească aceste ontologii plate, dar din păcate o face doar pentru că încearcă să transforme un actor non-uman într-unul uman.

Să revenim însă la obtuzitate. Am spus asta pentru că, atunci când pornești la drum pornind de la o rezolvare, intuiția din spate este că rețeaua/lumea/relația este una complet controlabilă și predictibilă, chiar și într-o lume agilă (folosind termenul în sensul dat de industria software -agile vs waterfall). Iar produsul/serviciul+actor/obiect creat este gândit, văzut, creat doar din această perspectivă. Însă nu este aproape niciodată așa. E atât de multă incertitudine, atât de multă fluiditate și performativitate în lume încât întotdeauna, și mai ales pe măsură ce crește sau se dezvoltă (scalează:) el produce efecte mult dincolo de rezolvarea acestei simple probleme. Și uite așa ajungem să ne lovim de problema sustenabilității și de ecologie, de multe ori atunci când devine prea târziu.

Sunt însă mult mai multe de spus aici, și voi mai reveni pe această temă.